Pestera Coliboaia

Situată pe teritoriul Parcului Natural Apuseni, Munții Bihor, în comuna Câmpani, sat Sighiștel, intrarea în Peștera Coliboaia se deschide în versantul drept al Văii Sighiștelului la cca. 4 km amonte de sat, în apropiere de Canionul Sighiștelului și de Peștera Măgura.

Valea Sighiștelului cuprinde cea mai mare densitate de peșteri pe km² din țară, la Cadastrul Peșterilor din România fiind înregistrate peste 155 de peșteri și avene. În multe dintre acestea au fost identificate situri arheologice, fapt ce demonstrează o locuire permanentă în zonă încă din paleolitic

Cu o dezvoltare de peste 2000 m, Peştera Coliboaia este străbătută aproape în totalitate de un râu, care pătrunde în subteran cel mai probabil printr-o serie de ponoare din zona Pietrele Roşii, bazinul Văii Crăiasa. Galeria principală activă are câteva pasaje inundate (sifoane) și un afluent mai însemnat, care este posibil să facă legătura cu Peştera din Dealul Secăturii (dezvoltare de cca. 3000 m și denivelare totală de -390 m). În funcție de sezon și de debitul precipitațiilor, râul subteran se pierde succesiv într-o înșiruire de sorburi impenetrabile. În momentul în care pierderile respective nu mai pot drena tot debitul apei, nivelul acesteia crește până la formarea unui lac, care ocupă aproape toată suprafața galeriei principale pe o lungime de peste 150 de m

În sectoarele dintre sifoane galeria activă se lărgește considerabil, întâlnind scurte diverticule laterale fosile sau mici săli. Dintre acestea, pe o galerie înaltă situată la 7 m deasupra râului subteran, în data de 20 septembrie 2009, o echipă formată din speologii Mihai BESESEK, Valentin Alexandru RADU, Roxana Laura ŢOCIU (Asociaţia Speologică Speowest Arad), Tudor RUS (Clubul de Speologie Speodava Ştei) şi Marius Iosif KENESZ (Asociaţia Montană Speozarand Brad) au descoperit mai multe desene şi incizii parietale

Desenele realizate în cărbune sunt ușor alterate, în unele locuri acoperite de o crustă subțire de calcit sau de grifade fine, fapt care atestă vechimea și autenticitatea lor. Ele reprezintă în mare parte animale, printre care un bizon, un cap de urs, un cal, doi rinoceri, câteva animale nedeterminate exact, cum ar fi un cal sau o felină, un cerb, un mamut şi alte semne indescifrabile. Pe lângă desene, pe planșeul galeriei au fost observate oase de Ursus spelaeus, unele calciDe remarcat este și existența unor depozite osteologice considerabile și grifade în Sala Urșilor. Interesant este faptul că în anumite zone pereții și tavanul sunt formați dintr-o umplutură provenită probabil dintr-o galerie superioară, în prezent colmatată și care probabil făcea legătura cu o altă intrare de la suprafață, folosită în paleolitic, atât de animale, cât și de oameni.

Peștera a fost pusă la scurt timp de la descoperire sub protecție prin grija Federaţiei Române de Speologie, cavitatea fiind închisă în momentul de față cu două porți, una situată la intrare și una în zona Sifonului 1, la care se poate adauga faptul că peștera se protejează singură, Sifonul 3 fiind greu accesibil, acesta putând fi depășit numai la debite scăzute ale apei din subteran. Porțile au fost realizate și montate prin efortul unei echipe de speologi români proveniți de la A.S. Speowest Arad, C.S. Speodava Ștei și C.S. Cristal Oradea. Ulterior poarta de la intrarea a fost înlocuită de Asociația pentru Protecția Liliecilor din România, pentru implementarea unui proiect de protejare a chiropterelor.

Pentru cercetarea desenelor a fost constituită o echipă multiinstituţională şi multinaţională, autorizată de către Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, din care fac parte reprezentanți ai Muzeului Ţării Crişurilor Oradea, ai Administraţiei Parcului Natural Apuseni și ai Institutului de Speologie „Emil Racoviță”, la care s-a alăturat o echipă franceză formată din Dr. Jean Clottes – expert internaţional în artă rupestră pentru ICOMOS şi UNESCO, Chevalier de la Légion d’Honneur, din Bernard Gély – arheolog la Serviciul Regional de Arheologie, specialist în studiul peşterilor ornate din cadrul Direcţiei Regionale de Afaceri Culturale Rhône-Alpes, din Michel Philippe – paleontolog specializat pe studiul ursului de peşteră, din Françoise Prud’Homme – responsabil al Muzeului Regional de Preistorie din Orgnac (Franța), din Marcel Meyssonnier – reprezentant al Asociației Franța-România-Speologia și consilier de tehnică speologică la Direcţia Regională de Tineret şi Sport Rhône-Alpes și din Valérie Plichon – membră în biroul Comitetului Speologic Regional Rhône-Alpes. Această echipă de specialiști a fost completată cu membri ai A.S. Speowest Arad și C.S. Speodava Ștei pentru efectuarea ridicărilor topografice, asigurarea asistenței, a suportului logistic și tehnic necesar cercetătorilor pe perioada studiului în subteran

După evaluarea sitului de către echipa franco-română, descoperirea a fost făcută publică în iunie 2010. Călin GHEMIŞ, arheolog la Muzeul Ţării Crişurilor Oradea, a prelevat două eşantioane de cărbune, unul direct de pe animalul desenat (felină/cal) şi altul dintr-o bucată de cărbune găsită sub acelaşi desen. Cele două probe au fost datate prin metoda radiocarbonului (C14) la Laboratoire des Sciences du Climat et de l’Environnement la Gif-sur-Yvette (LSCE/UVSQ, Franţa) (de Hélène Valladas).

Rezultatele sunt următoarele:

  • desen animal : 27,870 ± 250 (GIFA 11002), calibrat la 31,450 / 32,820 ani CalBP (GifA11002/SacA23417);
  • cărbune : 31,640 ± 390 (GIFA 11001), calibrat la 35,120 / 36,780 ani CalBP (SacA23416).

Aceste date confirmă vârsta foarte veche a artei parietale din Peştera Coliboaia. Cea mai veche dată (circa 36000 ani înainte de prezent) corespunde datărilor obţinute pentru picturile din Peştera Chauvet (Ardèche, Franța), care erau cunoscute până atunci ca cele mai vechi manifestări de artă paleolitică din Europa.

Prin Ordinul nr. 2770 din 16.12.2011 a Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, Peştera Coliboaia a fost clasată în Lista Monumentelor Istorice, categoria arheologie, grupa valorică „A”, primind codul BH-I-m-A 21034.

În prezent studiul sitului arheologic a fost analizat în cea mai mare parte, în ce privește desenele și se va continua cu cercetarea celorlalte urme vechi. Din punct de vedere speologic, în sit Mihai BESESEK a cartat Galeria cu Desene cu amplasarea exactă a acestora, iar în întreaga cavitate s-a reușit explorarea și topografierea Afluentului până la o galerie îngustă colmatată și prin depășirea Sifonului 4 pe activul principal s-a mai explorat și topografiat parțial câteva sute de metri, membrii A.S. Speowest Arad oprindu-se la o săritoare de circa 7 m, care necesită echipament de escaladă pentru continuarea explorărilor.


Topografiere (1980 - 1982): Halasi G., Halasi Gh., Ponta Gh., Ermesz R., Borodan T., Brinzaș V.

Topografiere (2011): Besesek M., Radu V., Lascu V.

Desen: Besesek M.